Fericirea nu se predă la școală sau la facultate. Nu se caută la celălalt capăt al lumii. Aceasta nu se câștigă prin copierea altor persoane, prin formare de idoli sau cercuri de prieteni care sunt complet diferiți de noi. Oricât de mult ai vrea să crezi că poți obține fericirea de la alții, fără să o oferi, te amăgești.
Cu toții percepem lucrurile în mod individual și înțelegem fericirea în felul nostru. Pentru mine, a fi fericită înseamnă să fiu în echilibru cu propriile mele emoții și stări sufletești, înseamnă să-mi văd familia fericită, să-mi văd copiii sănătoși și motivați de ambii părinți. Pentru altcineva, fericirea înseamnă pur și simplu să aibă mâncare, somn, bani și nicio grijă.
Cum câștigi fericirea?
Fiecare din noi este stăpânul propriilor emoții, gânduri, cogniții, comportamente, acțiuni și inacțiuni. E viața ta și nimeni nu este în drept să-ți știrbească iluziile, speranțele și drepturile. Învață să accepți orice provocare, orice consecință și orice răsplată. Există persoane care se grăbesc la drum și dau prin gropile care nu au reușit să fie acoperite de serviciile publice. Se supără, înjură și merg mai departe. Alții se uită atent pe unde merg, și chiar dacă dau cu roata în gropi, își învață lecția.
Învață să culegi lecții dintr-o situație traumatizantă sau una penibilă, iar atunci când îți vor apărea întrebări „De ce mi se întâmplă toate astea?”, înlocuiește-le cu „La ce bun mi s-a întâmplat această situație? Ce am de cules de aici?”. Astfel, vei ieși din rolul de victimă pe care singur ți l-ai etichetat în minte și vei căuta soluții de ameliorare cel puțin a stării tale interioare. Și din nou, nu uita, că de starea ta interioară depinde ceea ce se întâmplă în jurul tău. Acestea sunt niște lecții de viață, niște legi ale universului care ne sunt trimise pentru a învăța să ne cârmuim singuri viața astfel, încât să nu aducem daune celorlalți.
Ar părea că este mult mai ușor să te închizi în sine și să suferi în liniște, decât să încerci să-ți schimbi viața spre bine. Chiar și pierderea unei ființe dragi este una incredibil de greu de suportat, însă moartea este inevitabilă, oricât de crudă ar părea ea. Nu are nici un sens să acuzi soarta pentru astfel de nedreptăți, ci trebuie să continui să dansezi pe scena vieții, pentru că asta îți e menirea pe pământ.
Viața este un dans pe care trebuie să-l dansați frumos!
Un motto extraordinar, care inspiră încredere și putere. Nu te întrista atunci când eșuezi. Ridică-te și continua-ți calea! Cei care au învățat să danseze, poate că și-au frânt degetele, picioarele, au rămas fără puteri până au reușit, dar nu s-au dat bătuți.
Ai încredere în tine, bucură-te de viață și mulțumește universului pentru ceea ce ești!
Comenteaza