Spațiul virtual este plin cu imagini și acțiuni hazlii despre cum mâncăm, ce mâncăm și cât mâncăm, mai ales când e vorba de sărbători. Mai actual se fac glume pe seama acestui subiect, sensibil pentru mulți dintre noi, în momentele de izolare pe timpul carantinei, iar acestea deja încetează să mai devină hazlii. O creștere bruscă în greutate poate distruge imaginea ta  fizică, dar și starea ta interioară. Află că supraalimentarea este un comportament adictiv și autoagresiv, iar cel ce poate lupta cu ele ești doar tu!

Te-ai întrebat de ce te comporți așa? De ce te gândești mereu la mâncare? 

Declinul accentuat în ceea ce privește socializarea, soldată cu izolare, sentimentul că ești constrâns sau blocat, anxietatea constantă- toate constituie o regresie destul de profundă. În acest moment te transformi în bebelușul sugar, care ține strâns sânul mamei sau o sticlă cu amestec de lapte praf și sugi din el cu poftă, iar în acest moment te simți cel mai în siguranță. 

Pentru a opri acest proces, trebuie să conștientizăm ce problemă vrem să înlăturăm: cea de a fi grași sau cea de a mânca? Să le luăm pe rând. De se îngrașă o persoană? Grăsimea poate juca un rol de protecție între persoană și mediul ostil în care se află. De exemplu ne putem simți fragili sau vulnerabili în anumite situații de stres și atunci pentru a ne proteja apelăm la o haină călduță și groasă în care ne putem înfășura, iar aceasta este grăsimea. De asemenea, inconștient putem apela la grăsime atunci când ne străduim să fim mai semnificativi în ochii celorlalți, pentru a deveni mai vizibili și să fim auziți. Se întâmplă ca și în copilărie, când copilul era ignorat de părinți, iar pentru a se evidenția folosea o greutate fizică reală (arunca ceva intenționat, spărgea o vază sau un pahar etc). Acum, sub presiunea carantinei, ne simțim din nou vulnerabili, mici și nevăzuți, iar modalitate la care apelăm pentru a ne umfla ca să  fim vizibili, este mâncarea cu ajutorul căreia „creștem”.

Există o legătură strânsă între supraalimentare și invidie. Mai ales invidia reprimată. Această invidie nu o vom recunoaște, pentru că am fost învățați că este un sentiment rău, căci invidia mărturisește despre insuficiențele noastre, nu avem ceva ce ne dorim foarte mult, iar alții au. Și e păcat să invidiem… Îi invidiem pe alții când ne simțim mici în fața lor sau nesemnificativi, când suntem lipsiți de greutate, iar sentimentele ce vor prima vor fi anxietatea, incertitudinea, singurătatea. Iar noi știm deja ce fac bebelușii când se simt astfel… laptele matern! 

Mâncăm, pentru că mâncarea este cea care ne face să uităm de necesitatea de a căuta strategii și modalități de adaptare într-o situație nouă, necunoscută pentru noi. Însă în aceste situații este foarte important să înțelegem că noi nu putem, oarecum, să blocăm pandemia, ci mai degrabă putem să îi supraviețuim, să ne adaptăm acesteia și să o „procesăm”.

De aceea: Mâncați și digerați, iar resturile aruncați-le conform destinației!