Deseori suntem informați că alimentele încălzite în cuptorul cu microunde sunt dăunătoare și periculoase pentru sănătate. Însă pe cât de adevărat este acest lucru? Să vedem în cele ce urmează.
Din punctul de vedere al nutriționiștilor, acestea distrug celulele produselor, însă ceea ce privește radiațiile, acestea nu sunt răspândite în exteriorul său, deoarece un cuptor cu microunde este ecranat, deci nu este periculos. Principiul de funcționare a unui cuptor cu microunde se bazează pe capacitatea undelor electromagnetice care au frecvența foarte înaltă, determinând astfel un produs să se încălzească. Încălzirea are loc datorită vibrațiilor termice ale moleculelor din substanțe.
Cum influențează cuptorul cu microunde asupra produselor și calității acestora?
Datorită faptului că produsele alimentare conțin apă, acestea pot fi încălzite, deoarece are loc încălzirea moleculară din produse. Undele electromagnetice duce la o modificare constantă a dipolilor din molecula de apă. Datorită câmpului electromagnetic variabil, moleculele își schimbă direcția periodic, acestea se ciocnesc, se mișcă vibrează și astfel se lovesc reciproc, transmițând energie moleculelor învecinate, iar aceasta provoacă cantități mari de căldură. Această căldură este cea care încălzește mâncarea. Modificări cu mari conotații asupra produsului nu există, deoarece aceste radiații afectează doar încălzirea produsului, astfel încât bucatele gătite în cuptorul cu microunde nu sunt dăunătoare. Deteriorarea poate avea loc doar dacă produsul este supraîncălzit, exact ca și gătitul pe aragaz.
Cum rămâne cu radiația emanată de cuptorul cu microunde?
Află că această radiație este non-radioactivă. Dacă ar fi periculoasă pentru viața omului, radiația emanată de cuptorul cu microunde ar fi avut o frecvență mai mare. Mai mult decât atât, aceste cuptoare sunt realizate astfel, încât undele radioactive să nu pătrundă în afara lui, sticla de la ușă fiind protejată cu o plasă metalică fină. Camera metalică a cuptorului este închisă în față cu o ușă care are în interior un paravan metalic ce are mici perforații, care nu permit microundelor să pătrundă în exterior. Microundele nu trec prin metal, de aceea dacă ușa este închisă, ele nu pot părăsi interiorul camerei cuptorului. Plus la toate, carcasa are o parte superioară care este acoperită cu un înveliș metalic. Acesta, de asemenea, reprezintă un mijloc de protecție împotriva emanării microundelor din interiorul cuptorului.
Trebuie să luăm în considerație că fiecare produs, fiecare cuptor cu microunde, înainte de a fi expuse la vitrine și a fi eliberate spre vânzare, sunt verificate în privința standardelor de siguranță care sunt cerute, determinate și reglementate sanitar și tehnic de către țara în care sunt realizate.
Dacă faci singur o retrospectivă în materie de fizică și chimie, te convingi singur de utilitatea cuptorului cu microunde. Nu face exces, însă, cu gătitul și supraîncălzitul hranei în cuptor, deoarece va avea loc ceea ce am descris mai sus. Folosește cuptorul cu microunde doar atunci când ai nevoie cu adevărat, când ești în grabă și nu ai timp pentru gătit la aragaz. Îngrijește cuptorul corespunzător și nu lăsa depunerile de grăsimi pe interior, deoarece acestea vor afecta mirosul și posibil gustul bucatelor supuse încălzirii ulterioare.
Sper că ți-a fost utilă informația! Pe curând!
Comenteaza