Femeile vor să fie înțelese de către bărbați, dar să fie înțelese cu adevărat!

Cu toate acestea, nu vor fi înțelese dacă nu vor depune ceva efort pentru aceasta, iar aici mă refer la faptul că va trebui să se destăinuie și anume să facă o destăinuire din cunoașterea lor adâncă. Uneori vei spune că te-ai săturat sau că ai făcut deja destule în acest sens, dar fără rezultat. Tot nu ești înțeleasă!

Ei bine, poate că ai făcut-o pentru un bărbat care nu au manifestat interes să te înțeleagă și să te descopere. Când un bărbat își manifestă acest interes, femeia vede și simte acest lucru. Dacă facem o paralelă cu mitologia, bărbatul sălbatic își caută femeia subpământeană, iar aceasta o vedem în legendele celților, unde zeii trăiesc o iubire nebună pentru zeițele lor, iar cel mai adesea aceștia trăiesc în străfundul lacurilor și pun stăpânire pe spațiile subpământene.

La fel și femeia își dorește un partener pe potrivă, cel care îi va înțelege adevărata natură, cel care o va descoperi ca pe o enigmă, dar mai ales cel care va înțelege că femeile nu vor decât să fie stăpâne pe viața lor.

Și totuși, cum să înțelegi femeia prin dubla sa natură?

Cred că nu este complicat să înțelegi, ci mai degrabă complicat este să accepți această dualitate a femeii și să o recunoști, să o respecți și să trăiești cu ea ca făcând parte din viața ta. Trebuie să înțelegem că femeia include în sine două puternice forțe, iar cel ce încearcă și vrea să se apropie de ea, se află în prezența a două femei: femeia exterioară, sau să o numim ființa exterioară și cea interioară. Prima trăiește în lumea pe care o percepem, pe care o vedem și cu care ne obișnuim, iar cealaltă domină o lume mai puțin sau mai greu de perceput. Ființa exterioară este una integrată și este așa cum o vezi, așa cum interacționezi cu ea zilnic, care obișnuiește să fie și pragmatică chiar. Pe de altă parte, ființa interioară vine din adâncimi, de departe, care poate să apară și să dispară la fel de repede, lăsând sentimentul că a fost ceva înțelept, ceva cu adevărat minunat. 

Așadar, dacă femeia dorește să fie înțeleasă, ea va trebui să-i dezvăluie partenerului secretul dualității ei. Va trebui să-i vorbească, fără ezitări, despre femeia interioară, iar partenerul va trebui să învețe să o întrebe ce vrea si ce dorește ființa din interiorul ei? Sunt două întrebări aparent simple, însă cine va ignora să le adreseze nu va înțelege nimic și atunci, se va trezi cu natura sălbatică a femeii care se va ridica din adâncuri și care se va afirma. Iar cel mai des aceasta va avea interese, comportamente, sentimente, idei absolut diferite de cele care au fost exprimate de ființa exterioară a femeii. Care va fi finalitatea? Simplu: “Femeie, îmi pare rău, dar nu te mai înțeleg deloc!”

Pentru a iubi o femeie cu tot sufletul și cu adevărat, bărbatul trebuie să iubească ambele ființe feminine, altfel femeia va deveni labilă și dezechilibrată.

Autor: Mira