Ceea ce ești se va reflecta în ceea ce faci. (Thomas Edison)

Îmi zic uneori că pot gândi, dar renunța la acțiune și, invers, pot acționa fără să gândesc. Mă gândesc la interdependența dintre aceste două calități, citest, studiez și ajung la următoarele concluzii:

Opiniile oamenilor se împart în două: totul este decis prin acțiunile noastre și totul este decis de către gândurile noastre. Nu putem desconsidera nici una din aceste două opinii, însă dacă facem o analiză mai amplă a acestora, ne vom da seama că noi, de fapt, putem acționa diferit decât cum gândim.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens poate fi, de pildă, că pot să obțin altceva decât ce-mi propun, adică gândurile mele sunt îndreptate spre obținerea unei diplome pe care mi-o doresc de mult timp, însă datorită rezultatului obținut să primesc un simplu merit sau mențiune. Totul depinde de eforturile care sunt depuse în această direcție. Un alt exemplu, mult mai convingător, ar fi cu sportul. În mintea și gândurile tale te-ai putea considera cel mai bun sportiv, să zicem – halterofil, însă niciodată nu vei deveni unul cu adevărat bun dacă nu vei depune efort în acest sens, adică nu vei adopta pregătirea corespunzătoare pentru obținerea medaliilor pe care ți le dorești. Iar aici ideea este că mușchii nu sunt dezvoltați și crescuți de gânduri! Nu vei putea ajunge niciodată un campion olimpic dacă te vei gândi doar la asta. Este nevoie de multă muncă, adică multe ore de antrenament pentru a obține ce-ți dorești. 

Nu voi nega opinia conform căreia gândurile noastre funcționează în mod sigur. Aș putea spune că dacă gândești corect și rațional, atunci vei avea o experiență predeterminată. Însă nu putem avea încredere doar în acest principiu. Vei putea și va fi posibil să găsești un loc de muncă nou și poate mai convenabil pentru tine, să-ți schimbi profesia și să obții noi experiențe, însă nu vei putea niciodată să-ți schimbi nivelul financiar doar cu gândul. Vei avea foarte multe de făcut, pe lângă faptul că trebuie să gândești. 

Thomas Edison a menționat și e pe bună dreptate că „Ceea ce ești se va vedea în ceea ce faci”, iar aici pot să zic că este nevoie de o sincronizare între cuvinte, gânduri și acțiuni. „Îmi propun să studiez psihologia și să devin un bun psiholog!” voi zice eu, însă pe lângă studiile pe care le voi obține din Instituțiile de Învățământ, eu va trebui să depun efort de a studia și în afara acestor ore, să acumulez experiență, diplome și licență pentru a putea profesa. Toate acestea, la fel, înseamnă acțiuni din partea mea. Linia fină între gândul de a zbura și munca mentală reală este structurată de intenția mea, iar aceasta se va materializa prin acțiunile mele. 

Nu este suficient doar să gândești asupra unui lucru pentru a-l obține, ci mai trebuie să te și concentrezi pe procesul de obținere a lucrului în sine, prin primsa acțiunilor pe care le vei întreprinde pentru a putea obține.

Îți recomand să-ți pui gândurile în ordine și atunci vei putea acționa corect, iar ca urmare vei obține și profit, dar și o energie interioară inegalabilă. Și atunci satisfacția ta, atât fizică cât și cea morală, va fi de maximă amploare!