Șantajul emoțional este acea formă de manipulare psihologică pe care o aplică unul din parteneri asupra celuilalt, astfel încât ultimul să acționeze pe placul primului, fără a mai ține cont de împrejurări, nevoile sau dorințele celuilalt.

Un astfel de comportament, de obicei, îl adoptă cei cu o stimă de sine scăzută, cei ce suferă de frica de abandon, cei care sunt dependenți emoțional de partener, nu au încredere în propria lor persoană sau sunt intoleranți la situații care le pot provoca dezamăgire. Cele mai frecvente fraze ce vin din partea lor sunt: „Te voi părăsi dacă vei face (san nu vei face) acest lucru!”, „Dacă m-ai fi ascultat, nu s-ar fi ajuns aici acum!”, „Dacă mă iubești, atunci vei proceda întocmai cum îți spun eu!”, „Dacă mă părăsești, sunt în stare să-mi pun capăt zilelor, iar vinovată vei fi tu!” etc.

Dacă te confrunzi cu situații similare în cuplu, să știi că ești într-o relație toxică cu acel om, situație pe care trebuie să o depășești tocmai pentru a evita daunele emoționale care te copleșesc. Expresia care este caracteristică șantajului emoțional este „Dacă nu… atunci…”

Este un șantaj emoțional și atunci când unul din parteneri stârnește compasiunea celuilalt, în mod frecvent, pentru ca doar astfel crede că va obține ce își dorește. Rolul de victimă îi este comod și caracteristic, chiar dacă aceste emoții sunt false. 

Nu întotdeauna este ușor să-ți dai seama că ești șantajat(ă) emoțional, de aceea voi expune câteva semne care te vor ajuta să afli dacă te afli într-o asemenea dilemă:

  • Partenerul te va face să te simți vinovat(ă) pentru acțiunile și comportamentul tău. Te va acuza că acționezi impropriu și greșit nu doar față de el, ci și față de întreaga lume. 
  • Partenerul poate face unele promisiuni pe care să nu le îndeplinească. Acestea pot deveni frecvente, iar tu să cedezi în final în fața lui, iar odată ce a obținut ce își dorește, partenerul va uita complet de promisiunile lui. 
  • Te va amenința sau va face presiuni, astfel încât se poate ajunge la amențări de genul „Dacă nu vei face ce spun eu, plec (sau pleci tu!)”. Acest tip de manipulare emoțională este folosită pentru a inflitra frica în victimă și a crea dependența față de partener. 
  • Tăcerea! – Multe persoane folosesc tăcerea, astfel arătându-și furia pe care o țin în ei. Aceasta îi face pe parteneri să se simtă penibili, confuzi și chiar copleșiți de o vinovăție. 

În conchidere, ajungem să vim victime ale șantajului emoțional atunci când negăm dorințele partenerului, iar acesta reacționează impulsiv acuzându-ne de acest comportament, în realitate el fiind egoist, laș și manipulator. Pentru a evita aceste lucruri, este bine să stabiliți de la bun început care este de fapt relația voastră, care vă sunt limitele, dorințele, reacțiile și comportamentele, ce pretindeți unul de la celălalt și ce sunteți în stare să oferiți. Astfel, veți evita replici „tăioase” care să vă stârnească emoții negative și, ulterior, relații distructive.

Acest articol a fost cu titlu de informare generală. Dacă ești cu adevărat victima unui șantaj emoțional, te sfătui să apelezi la ajutorul unui psiholog, iar dacă nici așa nu poți rezolva conflictele, apelează la un avocat.